O data cu nașterea au apărut desigur și sutele de „sfaturi” nu îl tine prea mult în brate, o sa se învețe asa, nu o mai pupa atât ca o rasfeti, las-o draga în leagăn/patut oriunde e pus copilul ce dacă plange altfel se învață răsfățată, și câte și mai câte.
Eu n-am putut sa nu îmi smotocesc copilul la fiecare 5 minute, de pupat nu mai zic. Oficial sunt o mașină de pupat bebeluși. Cat despre dormit va împărtășesc ca bebe doarme cu mine în pat, dormim chiar îmbrățișate, cel mai frumos sentiment pe lumea asta îl am când ma pun în pat lângă ea și ne culcusim una în alta. Pătuțul a fost de forma, un bun loc sa depozitezi ce prinzi la mana haine, jucării, pampersi etc și-a scos banii ce sa zic.
Bratele mele sunt făcute pentru ea, hai bebe la bucătărie, hai sa dansam, hai sa ne imbratisam.
N-am lăsat niciodată copilul sa stea sa plângă într-un loc, e de ajuns sa scanceasca o data și eu sunt lângă ea gata de acțiune.
Și cu toate astea, bebe sta în leagăn fără sa facă figuri cât sa pot face și eu una alta pentru ca știe ca sunt întotdeauna lângă ea dacă are nevoie, nu este dependenta de mine de pe la 2 luni a avut primul somnic în deplasare (noi nunta, ea la mama și de atunci mai are câte un weekend de răsfăț maxim la bunici) care a decurs fără probleme. Nu ne terorizează cu statul în brate, ne putem juca în orice fel care nu necesita neapărat sa cari copilul toată ziua, sunt momente când este neliniștita și simte nevoia sa se știe în siguranță, dacă nici eu nu ii ofer asta, atunci cine?
Am zis mereu ca îmi doresc un copil sa ii pot da toată dragostea mea, dacă asta înseamnă răsfăț atunci sper sa am cel mai răsfățat copil. Vedem când o mai creste, adevăratele „probleme”.

Voi cum v-ați răsfățat copilul?

Și uite asa după 25 de ore de travaliu a apărut EA, mica noastră minune… Ca desigur la scurt timp după, sa se transforme în mica noastră terorista (colici, colici și iar colici). Senzația de  neputință este îngrozitoare, cele mai urate sentimente le-am trăit cu aceste colici. Va spun sincer le urăsc :))
Dar trecând peste, apare la orizont o noua etapa în viata noastră, pentru care mami se pregătește intens, cu emoții de parca as da cel mai important examen din viata mea și anume DIVERSIFICAREA. Și cum am citit, și tot citit, întrebat în stânga și-n dreapta. Cu ce sa încep? Când e bine sa încep? Dacă nu-i place copilului? Dacă se îneacă? Atâtea întrebări m-au măcinat și cu cât de multe întrebări aveam cu atât mai multe răspunsuri găseam/primeam.
II dau copilului avocado? Dacă o întreb pe bunica zice mama da ce e aia? Pai pe vremea mea nu se dădea d’astea mămică. Dacă o întrebi pe mama zice ca pot încerca, dar sa avem mare, dar zic mare grija la alergii ( mama este obsedata de ele) :)), iar soacra spune ca la crescut pe iubitul ei fiu cu dragoste și fructe de mare și iese din discuție.
Ferească sa întrebi prietenele la vreo intalnire, 5 prietene înseamnă 5 păreri diferite de la 5 pediatrii diferiți.
Internetul spune câte și mai câte, începe cu morcovul, ba nu începe cu pastarnacul, dar poate e mai bine cu un dovlecel și uite asa începe bătălia legumelor. Da fructe copilului, ba nu da fructe ca se obișnuiește cu gustul dulce și nu mai mănâncă altceva… Cine credea ca o sa fie asa ?!?
Si rămân cu întrebarea : Ce sa ii dau teroristei mele sa guste prima oara în viata ei?
Voi cu ce ați început?